Ţinţi 1.05.2014 Ali's dream castle

De ținți ori (Pt. Amalia) 

De ţinţi ori te-am tsunat azi dimineaţă 
Tserios, ţinţi apeluri, zur te-am sunat ! 
Dar nu ai răspuns… 

Azi dimineaţă voiam o cafea 
Doamne şi nu aveam o bancnotă de un leu 
Aveam doar ţinţi de ţinţi lei 
Şi voiam doar ţinţi de zeţe mii.
Nu mai spun că m-am trezit la ora ţinţi
Pe pat aveam ţinţi haine şi nu stiam în ce să mă îmbrac.
Ţinţi ore mi-a luat să mă deţid 
Iar când am ajuns la şcoală era aproape ora ţinţi.
Diriga mi-a spus deza de ţinţi ori 
Să nu mai vin la şi ţinţi. 
Dar mintea mea nu vrea să audă
De venirea la opt fără ţinţi. 

Ţinţi dzile pe săptîmână tre’ să vin la şcoală
Ţinţi ore am stat la cosmetică Ţerios! Ţinţi ! 
Şi tot mă întreb
De ţinţi dzeci şi ţinţi de ori de ţe (Ţicero, ţe faţeţi teatru?) nu mi-ai răspuns la telefon. 

Acaparată de farmecul profesorului de filozofie 29.04.2014 Ali's dream castle

Era într-o miercuri, anul trecut în Dijon și îmi doream să ajung la un curs de filozofie. Am ajuns inițial la unul despre filosofie contemporană și atunci am auzit pentru prima dată despre Habermas și Foucault. Am renunțat nu pentru că nu aș fi dorit să aflu opinia lui Foucaut despre sexualitatea umană, ci pentru că nu aveam suficient timp să-mi pregătesc portofoliul și să dau un examen scris de patru ore. Nu pot să stau patru ore într-un examen, înnebunesc. Așa am ajuns la ora 17:10 la cursul domnului Simon nu mai știu cum. Am căutat sala în disperare și aș fi renunțat demult dacă nu era vorba de cursul de filozofie antică. Am putut afla despre ce crede Aristotel, Platon și Augustin despre timp și mișcare, despre spațiu etc.

Am intrat în sala 37 cu părul răvășit de ploaie de un roșcat proaspăt vopsit și cu paltonul meu mov și cizmele negre lăcuite. Nu știu ce a fost în capul meu când le-am luat, detest tot ce e lăcuit. În fine era o liniște de mormânt. Privirile erau îndreptate spre mine care aveam o față terifiată și mi-era foarte jenă că am întârziat. Nu mai erau locuri, așa cum urma să aflu că se întâmpla de fiecare dată. Persoana aceasta reușea să umple sălile de fiecare dată, miercuri la ora 17:00. S-a oprit din vorbit și mi-a adus personal un scaun dintr-o altă sală și m-a așezat la o masă cu un tip italian, genul melancolic, gânditor și foarte deștept.



Am rămas fascinată de bărbatul din fața mea care m-a uimit prin simplitatea stilului său vestimentar, dar mai ales de vorbele sale care se opreau odată cu markerul. Zici că ideile sale izvorau din markerul verde ce măzgălea niște litere pe tablă. Câteodată se oprea din predat ca să ne citească niște texte din Republica sau din Confesiuni. Era acolo strecurat în lectură, nu mai era cu noi când citea, fața îi era luminoasă și după ce termina ne privea timp de câteva secunde și începea să ne explice și să răspundă la întrebări.

Era profesorul meu preferat, nonconformist care desena un triunghi pe tablă și ne punea să ne imaginăm că e un pat ca să ne explice nu știu ce teorie cu trei paturi. Ce paturi nu mai știu, îmi amintesc că stătea pe spătarul scaunului cocoțat și ne explica diverse lucruri. Ne-a mărturisit odată că el nu știe cum reușește să se trezească în fiecare dimineață într-un anumit moment, fără ceas. Că-și pune întrebarea de ce s-a trezit la ora aia și nu s-a trezit mai târziu sau mai devreme. M-am gândit mult în seara aia la acest aspect. M-am întrebat de ce mă mai trezesc eu, de ce sunt aici, am vreun scop sau e totul ca în teoria noastră din liceu cu naratorul care scrie capitole din viața noastră după bunul plac.

Îmi plăcea când izbucnea în râs dintr-o dată și apoi devenea din nou serios ca un fel de autocenzurare...

L-am admirat nespus, e printre persoanele acelea care m-au dat pe spate prin modul de a gândi. Mi-am amintit de el când am intrat pe LinkedIn acum vreo două zile și l-am descoperit pe profesorul pe care l-am îndrăgit atât de mult.



N-am îndrăznit nicicând să adaug ceva la cursuri, mi-era teamă de franceza mea mediocră, dar am vorbit când i-am cerut temele pentru examen. Mi-a dat adresa de e-mail să-i trimit tema și a părut surprins că am vorbit cu el...

Sper să-și amintească totuși de un palton mov și niște cizme lăcuite care i-au deranjat cursul.

Les réseaux sociaux, la nouvelle sociabilité et la mise en scene de soi 02-07.2013 Ali's dream castle

J’ai choisi ce sujet parce que je trove que c’est très interesant d’analyser les changement qu’ils avaient passée dans les dernièrs années avec la communication entre les gens .

Les réseaux socialaux sont maintenant indispensables pour toute les generations et produisent une modification substantielle dans la vie de gens qui ont une vie réelle et une autre virtuelle qui est une extension de la vie réelle. En concequence, nous sommes un village global .[1]


Le réseau social Facebook  a été crée par la nécessité des gens de bavarder. Dans le film  « The social network » , réalisé par David Fincher les besoines des gens sont misent en evidence par les mot suivantes de Mark Zukenberg : « Les gens voulent etre en ligne , verifier leur amis et pourqui ne construire pas un website qui offre ça ? Des amis, des photos, des profiles , tout que tu peut visiter , feuilleter, peut-etre quelq’un qui tu as rencontré a une soirée . » [2]


Stéphane Hugon , sociologue considére que existe une « soif de dialogue » qui est saturé avec l’existence des reseaux sociaux. Il aussi pense que gens veulent des relations d’égal à égal , parler de soi, montrer de plusiers facettes des leur personnalité , d’apartient a une groupe et de jouer avec leur identité . Il aussi parlé de le concept de « mise en scene de soi » qui est important parce que l’individu peut controler l’image de soi.

Hugon nous met en garde en ce qui concerne le harcélément commercial, parce que notres données personnelles sont visibles à tout le monde et pour ça les grandes companies des ventes peuvent trouver des dates importantes sur nos besoines. « Plus on laissera de données personnelles, plus on sera vurnétrable. »

Le sociologue se demande si les reseaux sociaux ameliorent-ils les relations humaines et le reponse c’est oui. Les arguments qu’il utilise pour prover son point de vue sont que « les gens parlent d’eux et à travers ses petits experientes banales » et qu’ill y a de moins en moins temps de parler.


Sean Parker , personnage interpreté par Justin Timberlake dans « The social network »  dit comme ça : «  Nous avons vécu dans les fermes, apres nous avons vécu dans les villes et maintenant nous vivrons sur internet »[3] . Cette phrase nous conduit sur l’idée de la nouvelle sociabilité. Manuel Castells affirme que l’internet «ne remplace ni la sociabilité en face a face ni la participation sociale, mais il s’y ajoute ». 

 L’idée d’amitie ça change un petit peu parce que en realité nous avons seulement quelques amis et les reseaux sociales nous permet d’avoir plusiers contacts qui peut etre nous ne le connaisons pas. Les relations entre amis peut etre forte si la probleme est la distance par exemple, mais ils peuvent devenir fragile en ce qui concernes les relations interpersonnelles. Plusieurs employeur cherchent des donnée personnelle sur Facebook , LinkedIn etc. sur le candidats et ça peut etre un bonne  ou une mauvais chose pour chacun d’entre nous .

L’episode de South Park « You have 0 friends” nous montre la fragilite de reations et les changements des liens entres les hommes. Toutes les personnages cherchent des amis virtuelles pour etre puissants et d’avoir confience en soi. Un conflict apparaît t’il quand Wendy, la cherie de Stan decouvre que son mec n’a pas modifie le statut de sa relation avec elle. Wendy croit qu’il veut connaintre autre fille et devient jaleuse. Un autre personnage interesant c’est Kip qui depuis six moint n’a pas des amis sur facebook . Sa vie se change quand il a un ami virtuel et il parle avec lui toute la jounée . Le pèrè de Stan est tristé parce que son fils ne veut pas l’ajoute sur Facebook. Cette parodie nous montre que les conflicts se sont multiplie avec l’aparition de les reseaux sociaux et nous devrons etre très attentif  avec la « mise en scene » de notre vie virtuelle parce que c’est possible de nous affecter la vie réelle.
Antonio Casilli parle de trois idée reçues sur internet . La premiere c’est qur l’internaute n’a pas de vie socialle et il vivre seulement par sa liens avec l’internet et c’est caracterise par un personnalité introvertite. La deuxieme idée c’est que l’internet c’est un territoaire de la jeunesse, idée qui n’est pas la verite parce que nous pouvons observer la croissance des personnes agée qui ont acces a l’internet. La tresieme idée c’est que l’internet c’est une monde independente du réel. Antonio Casilli dit que  c’est une ereure de regarder ce deux monde comme separée.

En conclusion , nous trouvons que les reseaux sociaux ont changer l’interaction humaine et ont permis la mis en scene d’individu qui n’est pas seulement un etre sociale , c’est aussi un etre « technosociale »

Bibliographie : Cassilli Antonio, Les liasions numeriques








[1] Marshall McLuhan, The Gutenberg Galaxy : The Making of Typographic Man, 1962
[2] The Social Network, Mark Zukenberg: People want to go online and check out their friends, so why not built a websitethat offers that? Friends, pictures, profiles, whatever you can visit, browse around, maybe it’s someone you just met at a party.
[3] The Social Network, Sean Parker: We lived in farms , then we lived in cities and now we’re going to live on the internet.

Before, dar mai ales after schimbare de look Topline

Mai jos aveți o succesiune de fotografii care prezintă realizarea look-ului Karolyn din colecția Goldwell despre care am vorbit și aici. În prima etapă Agnes Westerman m-a tuns, iar de vopsit și aranjat s-a ocupat hair stilistul Nicoleta Sendrea. Vă invit să vedeți ce a ieșit! 












Dacă te plictisește „entuziasmul” meu, ferește-te de ziua în care nu-l voi mai afișa în fața ta

Ești sau ai fost în viața mea pentru că la un moment dat am văzut o trăsătură sau mai multe care m-au convins că ești o persoană grozavă. Am crezut că-i vei putea oferi timpului petrecut cu mine un plus de valoare și autenticitate. 

Da, e adevărat. Uneori vorbesc „prea mult”, „râd prea mult”, dar ce înseamnă prea mult, în orice caz?
Am preferat să-ți vorbesc ție despre proiectele mele viitoare, să-ți povestesc ce-am mai aflat din articolele pe care le citesc, ce melodie drăguță am mai auzit și ce am mai făcut pentru că te consider o persoană deosebită. Chiar crezi că o ființă mai degrabă solitară ca mine alege să facă diverse activități cu persoane care n-o inspiră? Nu prea cred. 



Cea mai atractivă trăsătură de caracter a mea este entuziasmul. Cel pe care-l afișez atunci când am încredere cu adevărat într-un proiect și atunci vorbesc, râd și gesticulez mult; când fac planuri; când văd pasiune în ochii anumitor persoane în timp ce fac activități care le plac; când mă autodepășesc; când mi se acordă un proiect pe care nici nu-mi imaginez că-l pot duce până la capăt cu resursele interioare pe care le dețin într-un anumit moment, dar pentru că văd că e cel puțin o persoană care crede că pot s-o fac, găsesc o cale să duc la bun sfârșit sarcina. 

Aproape că zâmbesc în timp ce scriu aceasta. Așadar, dacă te plictisește „entuziasmul” meu, ferește-te de ziua în care nu-l voi mai afișa în fața ta, atunci când nu-ți voi mai face confesiuni, nu te voi mai invita în diverse locuri, nu mă voi prezenta inopinat la tine acasă, nu-ți voi mai adresa întrebări existențiale, nu te voi mai întreba cum ai rezolvat o anumită situație, nu-ți voi mai ura „la mulți ani” cu cel puțin o zi înainte, doar ca să știi că n-am uitat, nu-ți voi mai face recomandări de cărți, filme, muzică.

Atunci să-ți dai seama că în liniștea aceea dureroasă regândesc legătura noastră. Mă gândesc dacă nu cumva te-am pus pe un piedestal, deși m-ai rănit de prea multe ori. Ah și nu-ți face griji, probabil te-am iertat deja pentru tot și o să-ți răspund în continuare la salut și sms-uri, pentru că sunt prea diplomată să n-o fac, dar răspunsul va fi sec, fără culoare, fără entuziasm. Probabil o să-ți dai seama că m-am schimbat și nu vei înțelege de ce. Și o să te rog să-ți dai seama pe cont propriu. 



Când mă supăr pe tine îți spun şi chiar o să urlu la tine. Și știu că mai târziu o să-mi fac procese de conștiință, chiar dacă tu ai greșit și probabil o să te sun să te întreb cum te simți. Și e posibil să crezi că totul e neschimbat doar pentru că mă auzi din nou râzând. Dar legătura noastră nu va mai fi la fel niciodată; nu din momentul în care mi-am luat răgaz s-o regândesc, să-mi dau seama dacă merită...Șhh, nu spune nimic. Reflectez și nu-mi aud gândurile. E decizia mea până la urmă. Stai. Deliberez...


Yey!!! Am câștigat un parfum!!! Ali's dream castle 27.02.2013

Hei, hei hei. După luna februarie care s-a dovedit dezastruoasă din mai multe puncte de vedere, iată că am primit o veste simpatică. După Valentine's Day, sărbătoare pe care o urăsc din tot sufletul și un Dragobete în care am așteptat un telefon toată ziua și la final aproape că-mi adunam inima de pe jos, trist, jalnic etc...După ieri, care a fost cea mai groaznică zi de când m-am întors din Franța, noroc cu exoziția de mărțișoare eco de la Tomis Mall care mi-a luminat ziua dar am fost totuși dezamăgită că nimeni din anturajul meu nu a avut curiozitatea de a vedea despre ce este vorba), ceva s-a întâmplat.

Mi-am luat Cosmo ca în aproape fiecare lună ca să mai scap de tot stresul acumulat peste lună și ce să vezi? Luna trecută am scris o scrisoare în care am vorbit despre articolele care mi-au plăcut și pe care le-am găsit utile. Mini scrisoarea mea a fost publicată în numărul din martie și se pare că am câștigat un parfum. Ia te uită, cu Mercur retrograd sau fără (glumesc) am reușit să câștig ceva. Menționez că e primul obiect pe care-l câștig, iar faptul că este datorită scrisului mă bucură enorm!!!




 

M-am plictisit de sfârșitul lumii!!! Ali's dream castle 16.12.2012

Și toată lumea știe că mă plictisesc extrem de repede, dar sfârșitul lumii, pe bune? E peste tot: Pe bloguri, Facebook, Twitter, e-mail, site-urile de știri. E și o reclamă pe care o găsesc agasantă în care National Geografic își promovează minunata legendă despre „le fin du monde”. E patetic. Și pot să-i tolerez pe cei care n-au un scop în viață și se gândesc să-și creeze unul. Îmi imaginez deja o conversație:)) „Bună frate, ce faci?”, „Eee păi ce să fac mă pregătesc pentru sfârșitul lumii.” . „Pe bune? Ce cool! Pot să fac și eu asta?”.... Însă e cale lungă de la a crede în ceva până la marketingul agresiv ce i se aplică „evenimentului”.



De ce e greșită ideea de sfârșit al lumii? Să vedem. Într-o notă subiectivă și narcisistă cred că e cam așa:

1. Pentru că am bilet pe 22 spre România. Mi-ar irosi ultima zi petrecută în Franța.

2. Pentru că n-aș apuca o zi infernală în autocar. (De fapt au fost două zile)

3. Pentru că încă nu am scris un scenariu de scurt-metraj.(Nici până astăzi n-am făcut asta;))

4. Pentru că vreau să văd Before the Moonlight care apare în 2013. (Hei, acum l-am văzut)

5. Pentru că trebuie să-mi dau licența cu profa mea preferată. (Yes I did it, I did it mama)

6. Pentru că am nevoie de timp și o bună strategie pentru a reuși să ies cu tipul care mi-a plăcut cel mai mult până acum. (Sunt cel mai prost strateg din Univers:))

7. Pentru că nu voi mai prinde noroi de Juri și astfel nu voi putea să-mi stric cizmele de anul acesta. (Și cizmele au ajuns să fie „atinse” de noroi)

8. Pentru că n-am apucat să cunosc industria de publicitate. (Acum nici nu mai vreau s-o cunosc în sensul ei tradițional; blogosfera și scrisul de articole freelance sunt activități mult mai faine).

9. Pentru că nu voi putea să locuiesc din nou la cămin în România. (Thanks God)

10. Pentru că mai vreau măcar o petrecere în România. (Cine ar fi crezut că mă voi plictisi de petreceri?)

11. Pentru că ideea de a face sarmale mă enervează și acum. (Total valabil și în 2016)

12. Pentru că nu voi apuca să răsfoiesc cartea de istorie a Sabinei( cls. a 5-a ) pentru a mă pune la punct cu civilizația antică. ( Da, total irelevant în momentul de față)

13. Pentru că vreau iaurt, roșii și cafea din România.(Absolut) 

14. Pentru că trebuie să ajung la mare. (Oricând)

15. Și lista poate continua....(la nesfârșit). 

Cum frang eu inimi in Franta:)) Ali's dream castle 30.11.2012

Astazi mi s-a intamplat ceva deosebit. 

M-am gândit  să scriu  la sfârsitul lui noiembrie pentru a pune în valoare "tăierea moțului" blogului meu, însă nu am gasit ceva care să mă impresioneze cu adevarat, care sa mă facă să reflectez și să-mi zic "Despre asta trebuie să scriu" până astăzi când...

Am ieșit de la examenul de civilizație franceză și am intrat într-unul dintre restaurantele studențești să mănânc. Ajunsesem deja la desert, o minunăție cu fructe de pădure, extrem de bună, când s-a apropiat un tip. Am crezut inițial că vrea să mă întrebe ceva. Foarte repede mi-a servit un text, mi-a lăsat un bilet pe masă, mi-a spus că e un cadou și a dispărut în mulțime. Am apucat să-i mulțumesc și m-am pus să citesc mica confesiune scrisă pe bonul de casă de la restaurant, idee de altfel foarte originală. Partea proastă e ca nici nu i-am reținut figura, am doar o vaga idee în ceea ce privește silueta, dar jumătate din tipii de aici se încadrează la greutatea respectivă. Și ce sa vezi? Era un text însoțit de numărul de telefon:)) Mi-a luminat ziua, s-a întâmplat ceva altfel și asta m-a bucurat. Anul trecut am primit un număr de telefon pe biletul de 310=)). Azi mi s-a întâmplat asta. Și e minunat să știu că nu numai eu scriu scrisori cretine.





Am măzgălit numărul de telefon în paint pentru că ar fi fost prea de tot să-l fi lăsat așa. Ok. Acum vreo 2 ani probabil aș fi sunat, întrucât gestul mi se pare foarte drăguț, însă în primul rând n-am credit și în al doilea rând mi-e teamă să nu o dau în bară din nou în domeniul ăsta, așa că aleg varianta sigură: Nu fac nimic în sensul acesta.

Acum mă simt ca în Before Sunset când tipul scrie o carte ca să o găsească pe franțuzoaica pe care a întâlnit-o în tren;)) e amuzant și e puțin ciudat pentru ca e posibil să trec de multe ori pe lângă tipul respectiv și să nu-mi dau seama pentru că nu i-am reținut figura. Oricum este o poveste ce merită împărtășită cu ceilalti. Enjoy!

Nici un om nu e o insulă...(John Donne) - Ali's dream castle 3.03.2012

....ci o peninsulă. (Amos Oz). Prelungirea acestui motto mi-a dat posibilitatea să fiu într-un final de acord cu el. Aplicație în liceu: Comentați semnificația următoarei sintagme: „ Nici un om nu e o insulă”. Ce durere de cap, ce complicație! 7 minute, bineînțeles. Zâmbesc. Evident că am doar 7 minute la dispoziție, e o regulă nescrisă. Ba este, îmi spun. Nu mă interesează ceilalți, sunt o insulă. Nu vreau să am contacte cu ceilalți - cu atât mai mult sunt una. Astăzi, urmărind interacțiunea dintre Amos Oz (scriitor) și Liiceanu zâmbesc din nou. Nu am nevoie de atât de multe minute (7) să-mi dau seama că sunt o peninsulă. Că sunt în contact cu societatea (alteritatea, celălalt etc), dar sunt singură. Sunt atât de singură și îmi place foarte mult acest aspect:)


Epilogul unei amiciții - preluare Ali's dream castle 6.01.2012

După cum poți vedea
sunt la fel de aiurită
cum m-ai lăsat.

Ți-aș spune dacă nu te-aș urî
suficient de tare
încât să te sun.


Astăzi e seara în care pot scrie despre tine.
Știi doar: e seară, sunt singură, uneori scriu în condițiile acestea.
Aproape că pot să trec peste ce mi-ai spus.

Sunt aproape îndrăgostită
de un tip aproape la fel de neserios ca tine.
Sper să-mi treacă până la începutul primăverii când trebuie să fiu grozav de fericită.

Aproape că scriu o poezie.
Și dacă o scriu în ce curent se încadrează?
Oare neomodernist ca Nichita Stănescu?

Știi e aproape ca întrebarea aceea puerilă pe care am auzit-o nu mai știu unde...
Ce epocă urmează după contemporană? Ha râd singură;))Ce epocă?

Sunt singură. Doar eu și pereții verzi și am impresia că pot să scriu cu o cafea la bord. Ha!

Dacă te întreb pe tine poate o să-mi spui că n-am știut niciodată să scriu.
Acum nici nu prea mai pot.
M-am accidentat la munte.
Mă doare când încerc să scriu, când fac orice...

Aproape că ți-aș spune dacă nu te-aș urî suficient de mult încât să te sun.

Apropo, dormi?

Republique fuzionează cu Ali's dream castle

„Ante ziua noastră” 28.11.2011 (preluare Ali's dream castle, fostul L'amitie c'est le but de ma vie) 

De astăzi voi prelua selectiv și edita postări de pe Ali's dream castle, urmând ca după ce termin, acesta să fie șters. Deoarece scriu numai pe Republique în ultima vreme, am luat decizia de a șterge primul meu blog, însă am descoperit câteva postări destul de bine scrise și emoționante pe care vreau să le păstrez. Chiar dacă articolele nu sunt la fel de complexe ca ultimele scrise pe Republique, mi s-a părut interesant să văd cum am evoluat și prin ce stări treceam în anumite zile. De aceea voi scrie în interiorul articolelor și data la care au fost postate pe celălalt blog. Ce credeți despre decizia de a fuziona cele două bloguri?

App: Mai jos este prima mea postare din blogosferă:)

”Da a devenit deja o tradiție: 28 și 29 sunt zilele în care ne sărbătorim ziua de naștere. Eu și prietena mea cea mai bună organizăm, sau mai bine spus ne străduim să nu facem nimic special de „ziua noastră”, ci doar să trăim cât se poate de spontan acele momente.

Anul acesta de exemplu „ziua noastră” a fost cuprinsă între perioada 26-27 noiembrie. A fost grozav! Am făcut tiramisu...Mă uit acum la poze și râd în hohote. Ah! Tocmai am primit un telefon. Nu-mi pot da seama de ce nu am mai rămas acasă...Pff...Ei petrec...Eu stau și-mi fac blog...E 00:37 și oficial avem amândouă 19 ani-24 de ore întregi;)) după ea va avea 20.



Nu are sens să mai vorbesc...poza e destul de sugestivă!”

„De ce te-ai aranjat, te duci undeva?”

Da, am întâlnire cu viața este răspunsul meu de astăzi. 

În adolescență primeam mereu această întrebare pentru că nu ieșeam nemachiată nici să cumpăr pâine. Uneori mă machiam doar ca apoi să dorm la prânz. Toate aceste manifestări „excentrice” mă făceau ținta ironiilor și râsetelor, dar nu le luam în seamă. Îmi continuam ritualurile; mă îmbrăcam cu hainele pe care le îndrăgeam cel mai mult, iar uneori chiar adormeam cu hainele proaspăt cumpărate, atât de mult îmi plăceau. „Dar cine te vede?” auzeam frecvent și răspunsul din mintea mea e că „mă văd eu și e de ajuns”. 

M-am trezit de câteva ori în ultima perioadă adresând aceeași întrebare pe care am auzit-o de atât de multe ori: „De ce te-ai aranjat, te duci undeva?”. Mi-am dat seama că devenisem una dintre acele persoane care nu reușeau să înțeleagă de ce îmi doream să arăt cât se poate de bine chiar și atunci când nu merg „undeva”. 

Bunica mea are o vitrină plină cu pahare pe care nu le folosește. Am întrebat-o de ce. Mi-a zis că sunt pentru ocazii speciale și pentru musafiri. Doar că la „ocazii speciale” și „musafiri” tot pe cele din bucătărie le utiliza, iar acele pahare ajungeau să nu fie utile niciodată.

M-a amuzat teribil acest răspuns; mi-am dat seama că ea se consideră pe o treaptă inferioară, iar musafirii sunt mai importanți decât propria persoană. Eu am 5 căni și le folosesc pe toate. Mi se par multe chiar. Dacă vine cineva în vizită va primi una dintre ele, iar eu probabil mi-o voi alege tot pe cea pe care o folosesc cel mai des, pentru că mă consider la fel de importantă ca vizitatorii. 

Cumva la ea această atitudine este de înțeles. A prins vremuri foarte sărace unde singura ocazie de a merge la croitoreasă să-și facă ceva nou de îmbrăcat erau sărbătorile. Așa că „ocaziile speciale” erau cumva justificate. Dar asta nu se aplică multora dintre noi. 

Câte haine drăguțe aveți și nu le purtați, preferând să le păstrați pentru o zi „specială”? Și nu mă refer la îmbrăcămintea veche pe care o folosiți atunci când lucrați cu vopsea, când plantați legume etc. și aveți toate șansele să vă murdăriți. E și aceea utilă, însă acum vorbesc despre acele câteva piese din garderobă pe care le păstrați cu sfințenie pentru zile deosebite și altfel. De ce această zi nu se află în această categorie? Doar are același grad de unicitate ca ziua pe care o așteptați și o plasați undeva în viitor și în plus nu se va întoarce niciodată.


Mi-am dat seama că sunt de două zile în pijamale când am câteva haine care ar fi mai potrivite pentru „o întâlnire cu viața”. Așa vreau să mă găsească? În pijamale, cu părul vraiște, cu oja sărită, nemachiată, ascultând muzică tristă? Categoric nu. Vreau să mă întâlnească ca fiind cea mai bună variantă posibilă astăzi, atât fizic, cât și psihic. Și acest lucru vă doresc și vouă!

La mulți ani de ziua internațională a fericirii!

<a href="https://www.bloglovin.com/blog/19113413/?claim=p7tye5afkaw">Follow my blog with Bloglovin</a>

Legea antifumat a reuşit doar să împartă românii în două tabere: fumători şi nefumători

De-a lungul timpului am fost impresionată de solidaritatea fumătorilor şi capacitatea acestora de a se împrieteni cu persoane necunoscute la un „foc”. Ar fi interesant de aflat dacă acest obicei are ceva de a face cu socializarea. Dar aceasta este deja altă poveste...sau nu?! Ia să ne gândim o clipă: Ce roluri au barurile și cafenelele? Nu cumva printre ele se află și socializarea ? Ba da. Acum avem răspunsul la întrebarea „De ce majoritatea celor din cafenele, baruri și puburi fumează?”. Iată de ce acești oameni sunt intrigați că nu au voie să fumeze în cafenele: ei reprezintă publicul țintă pentru astfel de locuri.

Am observat zile acestea o departajare clară între fumători și nefumători care-și susțin în moduri extremiste cauza. Sunt nefumătoare și mare mi-a fost mirarea să văd cum a fost construită imaginea nefumătorului în postările și comentariile pe care le-am citit. Spre exemplu într-o opinie devenită virală și anume mesajul uni patron de bar  nefumătorul e cel care mănâncă mere, miroase a levănțică și bea ceai;)) E un soi de membru al familiei Tofu, care mănâncă. trăiește și „respiră” bio.

Ok, trebuie să recunosc mănânc și mere, iar când le aleg o fac după criterii pe care le știu foarte bine. Am crescut 14 ani la țară și știu că un măr din livada alor mei de la Jurilovca miroase a măr și arată ca un măr; nu zici că e pictat, e mai degrabă mat decât lucios, iar când îl mănânci e aromat; la fel cum știu că o roșie nu trebuie să fie portocalie. Mi-a trimis bunica mea recent un pachet care conținea niște morcovi și pătrujel și ce să vezi? miroseau a morcovi și a pătrunjel. Dar pentru că am niște informații despre alimentele sănătoase nu înseamnă că mănânc numai așa ceva. Așa că să să introduci toți nefumătorii în aceeași categorie e puțin deplasat.

Despre fumători am citit diverse păreri, iar aceștia sunt văzuți în mediul online ca fiind „agramați”, „cei care fură aerul curat”, „cei care încalcă regulile” etc. Ea gândiți-vă o clipă dacă știți oameni care se exprimă corect și fumează. Eu știu câțiva și cred că și voi. Are sens această etichetare? Nu prea, acum că o vedeți prin alți ochi.



În privința încercării de a fenta legea pentru mine este o reacție previzibilă. De ce? E ca și cum un profesor autoritar i-ar spune unui elev adolescent că nu are ce căuta la ora ora lui până nu vine îmbrăcat „normal”. Ce face acest profesor? Interzice, fără a încerca să negocieze, să explice de ce nu e adecvată vestimentația și de a propune o soluție care să mulțumească ambele părți. Posibila reacție a elevului este de a nu mai veni la ora profesorului care nu-l lasă să se exprime prin vestimentație. Ați înțeles metafora? Legea așa cum este în momentul de față nu permite fumătorilor „să se exprime” prin actul de a fuma care are efect calmant asupra lor. Exact așa cum pentru unii este relaxant să asculte muzică, să doarmă, să se uite la un film, să mănânce etc. așa este pentru fumători țigara.

Încă un lucru pe care l-am găsit nejustificat a fost faptul că unii nefumători ironizează asocierea cafelei cu ţigara. Cu ce este asta diferit de alte „combinații” la fel de populare precum filmul și popcornul, berea și alunele, vinul rose cu brânzeturile etc?

Iar acum nefumătorii o să vină cu argumentul că lucrurile pe care ei le fac ca să se relaxeze nu încalcă libertatea nimănui și cu definiția democrației etc. Iar acesta este un argument valid. Dar mai este o prevedere din Declarația Universală a Drepturilor Omului pe lângă sănătatea atât de invocată de nefumători care vine în acest context în sprijinul fumătorilor. Articolul 20 ne spune că „
Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică. 
Nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociație.” 


Ok, însă cine a votat această lege? Nu cumva niște minunați parlamentari care ne reprezintă și care s-au gândit puțin spre deloc la impactul social al unei astfel de legi? Dacă până să intre legea în vigoare nefumătorii erau uneori întâmpinați de replici precum „Dacă nu vă convine fumul, plecați”, acum cei care „stau în frig” la o țigară sunt fumătorii. Aici e buba. Legea nu este foarte bine gândită, cel puţin acolo unde se referă la interzicerea fumatului în cafenele, baruri etc. Sunt de acord cu interzierea fumatului în preajma copiilor, şcolilor etc. 

Legea aceasta a reușit doar să dezbine și nu să vină cu soluții care să fie tolerate atât de nefumători, cât și de fumători. În plus, fiecare dintre aceste tabere ascultă ca să răspundă, nu ca să înțeleagă. 

Și pe mine m-a încântat enorm atunci când am locuit în Dijon, Franța pentru trei luni și m-am întors pentru prima dată în viață din club cu părul și hainele care nu miroseau a fum. A fost ceva magic, ei bine acolo exista un spațiu închis în interiorul clubului destinat fumătorilor. Aceștia nu erau trimiși afară să fumeze, ci în cupola aceea. Dar tot Dijon a fost orașul în care am aflat că primarul este recunoscut pentru câștigarea a două premii internaționale pentru protejarea mediului înconjurător, pentru întâlnirile periodice cu oamenii din oraș care solicită o întrevedere cu el și nu pentru câte mașini are și unde-și petrece timpul liber și cu cine. Dar aceasta este un subiect care este menit să vă dați seama de ce o lege trebuie să fie adaptată credințelor și obișnuințelor oamenilor care locuiesc într-un oraș/ într-o țară.

M-aș bucura mai mult să nu mai văd mucurile de țigară și hârtiile aruncate atât de fumători, cât și de nefumători, decât să văd oameni fumând în frig. Iar chestia cu „din banii mei plătesc oameni care se ocupă de curățenia spațiilor publice” nu ține pentru mine. De ce? Toți suntem responsabili de curățenia orașului/satului în care locuim. Cei angajați să facă asta ar trebui să se ocupe doar de frunze și alte reziduri pe care le găsim în mod natural și nu de neglijența și nepăsarea noastră. 


You can buy me with a coffee

Căutam haotic o stradă și deja intrasem în panică pentru că mai era puțin și trebuia să fiu la o adresă anume. Deja întrebasem o serie de oameni cum pot ajunge la destinație și m-au trimis fiecare unde a crezut. Ok, ce era de făcut? M-am îndreptat către prima fată pe care am văzut-o și i-am spus numele străzii pe care o căutam cu disperare. S-a oferit să o găsească pe hartă și m-a invitat în interiorul unui mic magazin de... cafea și prăjiturele. Ajunsesem în rai cumva? Se pare că eram pe Calea Victoriei numărul 2, adresa boutique-ului 5 to go, unul dintre ele pentru că imediat mi-a dat informația că mai sunt 14 cu același concept. 



M-a întrebat dacă nu vreau o cafea în timp ce aștept? Profesionistă, clar. Numai că pe mine nici nu e greu să mă convingi să beau o cafea. Doar am scris asta: 

 „Acel moment când noaptea se instaurează în mintea mea și știu că nu trebuie să dorm pentru că scopul e măreț, timpul e scurt, sentimentul e nou și...știu că trebuie să opresc ceasul să curgă, cafeaua să tichăie prin vene, dar nu pot să opresc dependența. Mă domină. E un sentiment nou, o stare prea veche, nu-mi amintesc când a început și m-ar ucide dacă s-ar sfârși. E fantastic, magnific, fenomenal. Îmi face atât de rău și totuși atât de bine. E inexplicabil, de neoprit, de savurat...”.


 și încă două articole despre cafea aici pe blog articol 1, articol 2 , o postare de lifestyle articol 3 iar oricine din preajma mea știe că ador cafeaua  Nu numai că răspund pozitiv la întrebare, dar îmi vine să iau în brațe persoana care mă întreabă, dar mă abțin pentru că nu-mi permit normele sociale bla bla. 


Un motiv pentru care voi mai trece pe aici cu siguranță este faptul că poți găsi mai multe derivate din cafea, prăjiturele, dar și limonadă sau fresh de portocale toate la prețul unic de 5 lei, de unde și numele 5 to go. Ah și mai este și sloganul "Smile, there' coffee", atmosfera primitoare, locul cochet și mirosul demențial de cafea atunci când te afli acolo.

La întrebarea „Nu știai de magazinul acesta?” voi răspunde cu „nu, dar acum că am aflat voi mai trece pentru că este genul de loc în care ai toate șansele să dai de mine.” Iar acesta este exact tipul de subiect despre care aș scrie pe Republique, iar acest lucru l-am conștientizat după 3 minute de stat acolo; era doar o chestiune de timp până s-o fac...Pentru că prin venele mele circulă un procentaj neștiut de cafea. O zi minunată (cafeinizată) vă doresc!

Dare to disrupt! Disrupt - conceptul care poate „rupe” realitatea de ficțiune și povestea văzută prin ochii unui model

12 martie a fost ziua în care am fost selectată să particip la un casting privind o schimbare de tunsoare și culoare a părului. Am ajuns la destinația comunicată prin telefon și am așteptat să înceapă procesul de selecție. După o perioadă și-a făcut apariția Agnes Westerman care ne-a introdus o mică parte din conceptul „disrupt” și noua colecție Goldwell și anume Color Zoom Collection. Mi-am dat seama imediat că alegerea modelelor se va realiza conform unei viziuni pe care artista în hairstyling deja o avea în minte. Fără să îmi dau seama foarte bine ce se întâmplă am fost „ruptă” de realitatea sau ficțiunea mea și adusă în povestea „disrupt”.

A doua zi am trecut printr-o serie de transformări legate de tunsoare, culoare și aranjatul părului într-o manieră care corespundea exigențelor colecției. Nu am fost singura care a trecut prin acest proces de traspunere a realității personale într-una colectivă. O echipă imensă formată din stiliști, modele, fotografi, monteuri, scenariști, cameramani, make-un artiști etc. s-a ocupat ca fiecare aspect să fie din atmosfera care trebuia adusă în centrul atenției.

Cu o putere de muncă imensă, creativitate și entuziasm Agnes Westerman a coordonat uluitor de bine toată echipa. A încurajat munca stiliștilor, a oferit sfaturi tuturor celor care le solicitau și a lucrat cot la cot cu ceilalți profesioniști. Pentru mine a reprezentat un model uman de urmat deoarece a tratat în mod egal și respectos fiecare persoană care a făcut parte din acest concept. Cu acest prilej doresc să mulțumesc întregii echipe pentru oportunitatea de a vă cunoaște! Fiecare dintre voi este special pentru că ați făcut ca lucrurile să se întâmple.

Este 14 martie și ne aflăm în locul în care urmează să aibă loc evenimentul care celebrează 20 de ani de activitate a companiei de produse cosmetice Top Line și totodată lansarea noii colecții Goldwell. De la ora 9:00 toți oamenii implicați lucrează la unison pentru a reuși să înceapă evenimentul la ora 15:00. Acești oameni sunt ca niște celule care merg toți în aceeași direcție pentru a face întregul corp să funcționeze optim. De data aceasta corpul este însuși evenimentul care trebuie să iasă ca la carte. Totul este intens și se lucrează contra timp; unele modele sunt machiate, altele aranjate la păr, toate necesită să fie îmbrăcate în timp util. În sală se fac probe de sunet, lumini, se lucrează la decor, se fac modificări în timp real.

Locul ales pentru eveniment ajută enorm. Eleganta sală de evenimente Le Chateau Ballroom asigură funcția estetică pentru un astfel de spectacol, dar și condițiile pentru ca sunetul și imaginea să fie la înălțime.



Este ora 15 și suntem pregătiți să „rupem” gura târgului cu Goldwell Color Zoom Collection:



Așadar, sunteți pregătiți să intrați într-o lume unde totul este desprins de realitate? Culoarea, tunsoarea, textura, forma, lumina și întunericul sunt parcă rupte dintr-o altă dimensiune și transportate aici și acum pentru a fi parte din conceptul „disrupt”.

Disrupt este despre creativitate, curaj, inovație, culoare și expresivitate. Desparte vechiul de nou, culoarea de nonculoare, realitatea de fantezie, curajul de teamă etc. 

Iată un mic fragment din ceea ce s-a întâmplat în ziua evenimentului care va încuraja pe toată lumea să îndrăznească să-și exprime creativitatea prin uimitoarele culori și tunsori propuse de Goldwell în primăvara anului 2016:
















Cine spune că o eşarfă se poate purta doar la gât? Idei despre cum poți folosi o eșarfă

Ador eşarfele: Sunt nişte piese vestimentare foarte plăcute vizual, au şi rolul  practic de a-ţi proteja gâtul, te apără de frig, iar o eşarfă bine aleasă poate să atragă atenţia asupra persoanei care o poartă în câteva secunde. 




Personal, port eşarfe în fiecare anotimp datorită versatilităţii lor.  

Toamna au un rolul de a pune în valoare un palton sau o haină pe care o port şi bineînţeles de a mă proteja împotriva vântului şi a frigului. Pentru că de multe ori dau greş în a anticipa vremea, atunci când intru într-o încăpere şi e un pic răcoare, imediat iau eşarfa pe care o am la mine în acel moment şi îmi acopăr umerii.


Iarna îmi este atât de frig încât funcţia estetică cade pe locul 2 şi optez pentru o eşarfă sau un fular voluminos pentru ca vântul de Dobrogea şi/sau gerul specific României să nu pătrundă în vreun loc şi să răcesc. Bine, dacă se poate să evit să ies din casă sau să fiu într-un loc cu multăăă căldură voi alege una dintre aceste variante.

Primăvara este anotimpul meu preferat, deoarece aştept atât de mult să se termine frigul, încât atunci când văd soare afară, un pic de iarbă şi nişte caişi înfloriţi, nu-mi mai trebuie nimic. Ok, poate doar eşarfele care sunt accesorii nelipsite în acest anotimp. Acestea pot fi diversificate foarte uşor acum. Cele foarte mari sunt încă preferatele mele, dar acestea trebuie să fie cât mai colorate, să aibă cât mai multe buline şi cât mai multe dungi:)) bine nici chiar aşa, sau...lăsaţi.

Hai mai bine să vă spun că cele micuţe ca eşarfele purtate de stewardeze fac orice bluziță să strălucească.

Vara e singurul anotimp în care nu mă plâng de frig. Sau dacă mă gândesc mai bine dacă merg pe malul mării seara şi mă întâlnesc cu briza îi spun să plece acasă. Mă întristez un pic că nu mai pot purta o eşarfă la gât. Oh, dar cine spune că o eşarfă se poate purta doar la gât?

De-a lungul timpului am găsit noi modalităţi de a integra eşarfele în viaţa mea. De exemplu vara le întind pe nisip şi dintr-o dată am cel mai fain prosop de pe plajă. Bine acest scenariu este potrivit dacă la fel ca mine sunteţi persoane cărora le place să simtă nisipul şi îl găsiţi ca având efect terapeutic. Din punctul meu de vedere un sezlong se interpune între persoană şi nisip, dar chiar şi aşa de ce aţi pune pe el un prosop şi nu o eşarfă drăguţă? Şi dacă tot suntem cu gândul  la mare evident că este posibil să ne fi uitat pălaria acasă. Nu e cazul să ne facem griji pentru că avem...ta na na o eşarfă. 

Dacă suntem puţin inconştienţi şi umblăm la ore interzise pe plajă cu speranţa de a ne bronza putem să ne acoperim pielea cu bineînţeles...o eşarfă. Am văzut în toate revistele glossy că e fain să ai pareo; de ce să îţi iei pareo când ai deja o eşarfă?! 



Căutam într-o zi o curea din aceea subţire pentru mijloc ca să o adaug la o rochie, să vadă populaţiunea ce mijlocel de viespe am, dar ce să vezi, acea cureluşă se ascundea şi o făcea bine de tot. Eram în întârziere, m-am uitat la mini eşarfa roşie de mătase şi mi-am dat seama că o pot face să arate ca o curea pe care s-o ataşez la rochie. Am realizat aşadar contrastul, iar rochia a fost mult mai spectaculoasă decât dacă aş fi optat pentru respectiva curea. 


În ce împrejurări am mai folosit-o? Atunci când am găsit o porţiune de iarbă pe care am dorit neapărat să zăbovesc, dar mi-a fost teamă că îmi va colora hainele am pus (ghici) o eşarfă între mine şi iarbă. 

Minunatul meu păr îmi permite momentan să-mi fac doar un coc decent, dar am văzut la mai multe fete cu părul lung şi mediu tot felul de coafuri foarte faine prinse cu mini eşarfe. Poate fi o soluţie mult mai de efect decât să-ţi faci ceva banal ce poartă toată lumea. Le-am mai zărit şi pe la mâinile subţirele ale domnişoarelor care le poartă ca şi brăţări.


Ce mai fac eşarfele? După ce v-am scris mai sus aţi fi tentaţi să credeţi că au o viaţă proprie, că îşi pregătesc singure mâncarea şi merg şi la cumpărături. Ei bine, nu fac asta, dar îşi pun amprenta asupra stilului tău personal; Poţi alege o eşarfă cu portativ pentru a arăta că îți place muzica, o eşarfă de o anumită culoare ca să transmiţi că îţi place acea culoare și poți să evidențiezi orice trăsătură de personalitate dorești apelând la o eșarfă. Oare eșarfa mea roz cu steluțe spune despre mine că sunt o Barbie cu capul în nori?!

Îţi doresc o zi colorată şi te aştept să-mi scrii în comentarii despre modalităţile în care îți folosești eșarfele! Au revoir:) 

P.S Poate credeţi că laitmotivul acestui articol este eşarfa. La prima vedere aş zice că este frigul, dar vă las să credeţi ce doriţi:))




Totalul afișărilor de pagină

Arhivă blog

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers