Astăzi am făcut ceva neobișnuit

Astăzi am făcut ceva neobișnuit. Ceva ce nu face parte decât întâmplător din viața mea. Totul a început cu un design fain de biclicletă. Una neagră cu șa comfortabilă. Apoi au fost durerile: de rinichi, stomac care m-au făcut mai atentă la ce se întâmplă în organismul meu. Astăzi m-am trezit fără nicio durere. Mi-a plăcut sentimentul așa că m-am decis să fac ceva să-l păstrez. Cum? Cardio. Da ați citit corect: 40 de minute de exerciții cardio. Am început cu cele de nivel redus, apoi mediu, iar la greu m-am oprit. Aceste exerciții chiar aduc fericirea, iar intensitatea lor trebuie să crească imediat ce avansați. Am ales aceste exrciții deoarece am admirat picioarele și abdomenul unei tipe și am aflat că secretul ei sunt aceste exerciții, iar cele cu sărituri sunt chiar distractive, deși gradul lor de dificultate este crescut. Am decis să scriu despre acest subiect pentru că Facebook a decis să-mi amintească că n-am mai scris pe Republique de 8 zile ceea ce este destul de mult. Dacă vreți ceva cu adevărat provocator și dacă aveți condiția fizic necesară încercați exercițiile cardio din ultimul videoclip. Multă fericire!!!





„Asta cine e? PR-ul lor?”(Din culisele corului de la Jurilovca)

Chiar înainte să cedez nervos am trăit niște experiențe faine, unele cunoscute și uitate. Ieri de exemplu a fost la Gura Portiței cu sora mea și cu grupul de coriști de la Jurilovca. Și ce să vezi am văzut lume cunoscută, am întâlnit alții noi, m-am trântit printre scoici, am făcut fotografii, am primit o bere moca de la o persoană de la care nu mă așteptam etc. Spre seară am experimentat ceva ce obișnuiam să fac prin liceu. Îmi plăcea să vorbesc mai puțin, dar în schimb să aud frânturi din conversații ca să mă inspir pentru a scrie. Asta am făcut și ieri la spectacolul dat de cor. Am fost fericită să aud că oamenii o consideră frumușică pe sora mea care dansează în costum rusesc, că melodiile de la cor le înspiră tristețe și beție m-a amuzat teribil. M-am întristat să știu că unii au impresia că lipovenii sunt popor ucrainean. De fapt haholii sunt, dar sper ca cei cei ce au spus asemenea lucruri să-și actualizeze informațile. Lipovenii provin din poporul rus, veniți în România deoarece nu au fost de acord cu schimbările impuse de țar pe plan religios. Cel mai mult m-a amuzat când la finalul spectacolului m-am ridicat și am urmărit corul ca să vorbesc cu sora mea și să le dau cheia de la sala unde fac repetiții și un tip din public a zis „Asta cine e?PR-ul lor?”M-am simțit măgulită. Chiar a făcut asta anul trecut. Să fie oare de la fusta de piele impresia asta? Ha ha. Oricum a fost prea funny. Am mai prins o discuție în engleză unde niște fete comentau că e foarte ok că grupul este divers și că nu sunt doar tineri, că e ok că se păstrează tradițiile și portul tradițional și că e fain că toate din grup sunt femei. La final am ieșit într-o mare de aplauze. Ne-am urcat în barcă și mi-am amintit cât de mult imi place să călătoresc noaptea, în aer, apă, pe uscat. Abia aștept să-mi iau carnetul ca să pot organiza câteva escapade nocturne. La final ne-am udat cu apă din lac, am ieșit în sat, am dansat, muzica a fost surprinzător de bună, iar ai am cântat la microfonul de la boxele pentru karaoke. Mă simt vie din nou, e fain să te regăsești, să-ți amintești cum erai înainte ca unele experiențe să te schimbe. Aștept să văd ce lucruri grozave se vor întâmpla vara aceasta.










Acum nu sunt formată din 1000 de bucăți distincte, ci 14.000

Și-mi ziceam să mă ridic de pe podea, că e aer și în altă parte. Am încercat și cu clișee: Că o să fie bine, că nu e singura durere pe care am avut-o vreodată, dovada fiind că cea de pe spate căpătată în urma soarelui puternic de la plajă.Că e ca durerea de rinichi: te îngenunchează. După o fericire de câteva ore ce mai contează o noapte moțăind, plină de coșmaruri? Doar am vorbit o oră la telefon, nejustificat de mult pentru una ca mine care preferă comunicarea scrisă sau face to face. Trebuia să fiu bine. M-am amuzat destul pe seama subiectului, m-am mirat, am vărsat și două lacrimi, mai multe nu mai am, le-am consumat pe toate pentru o singură persoană de-a lungul timpului. Știi, mă gândeam că aș putea să câștig un concurs de scenarii, că aș putea scrie o nuvelă. De asta nici nu-ți dau detalii, ca să fie mai interesant. O să fie faină, inspirată de o poveste reală, clădită pe suferința mea care am stat ieri răsfirată pe podea cu genunchii în brațe așteptând să mă anunțe cineva că sunt la o emisiune pentru oameni proști, că a fost o farsă. E mai ceva ca orice chestie literară pe care am citit-o, o să schițez ceva pe un caiet, old times, să nu uit detaliile că altfel nu mă vindec nici de prostie, nici de suferință. M-am trezit cu gândul că mai bine mai dormeam, era mai ok acolo printre coșmaruri. Nimeni nu bănuiește nimic, îmi pun întrebări legate de job și alte lucruri, nimeni nu are habar că acum nu sunt formată din 1000 de bucăți distincte, ci 14.000, dar mă repar eu și să vezi atunci bucuria naibii, căci roata se întoarce mes amis. 


Fresh new hits - Melodiile verii 2015

1.
Nu sunt în ordinea preferințelor, sunt în ordinea în care le-am găsit. Așadar, după Bailando Enrique mai lansează un hit El perdon care sună extrem de bine și se va auzi cu siguranță la toate cafenelele de pe plajă.
Acest hit l-am adăugat știind că nu-l voi auzi la radio, dar sună absolut bestial, așa că trebuie să-l ascultați.

Se ia un actor hot care moare într-un accident și apoi se face o melodie dedicată lui. Cum să nu fie no1?

Cheerleader pur și simplu sună bine. Și voi știți asta.

Nu-mi place în mod deosebit dar va deveni hit. Deja este.
Acesta sună minunat, deși nu-mi place Delia în mod deosebit. Dar noaptea oamenii fac oameni noi e superb.

Lean on mi-a plăcut din prima. Clar e un hit.

Nicky Minaj și Hei mamma sună binișor.
Earned it și succesul melodiei, se datorează filmului Fifty shades of Gray

Când aud melodia aceasta îmi vine automat să dansez. 
Ador melodia asta și nu numai pentru că tipul e creț, dar sună fenomenal.
Și pe aceasta nu cred că o veți auzi la radio, dar e de luat în seamă.

Motive pentru care scriu

Dimineaţa aceasta a fost foarte bizară. Am visat arme și barci și apă, dar ceea ce m-a speriat foarte tare a fost faptul că am visat că cineva a făcut o pagină specială doar ca să-mi denigreze blogul. Nu-mi venea să cred. Îmi punea la îndoială capacitățile scriitoricești, intelectuale; blasfemie zău așa. Mai rău e că îl știu pe tipul care apărea în vis... În fine, în urma acelui mizer vis m-am decis să scriu câteva motive pentru care scriu. 

La început a fost pentru efectele terapeutice pe care le aveam după ce scriam. După a devenit o dependență și începând cu clasa a 9-a până la terminarea liceului nu-mi puteam închipui viața fără scris. Era de-a dreptul terifiant. Dacă nu scriam o săptămână intram în depresie. 


Acum scriu de plăcere în mare parte aici la Republique, câteodată și în alte părți, dar nu-mi mai complic viața ca până acum cu ideea de a scrie o carte până la o anumită vârstă sau astfel de lucruri. Dacă va fi să scriu una, așa va fi. Până atunci: Îmi place să combin scrisul cu imaginile, fotografiile, videoclipurile pe care le montez. Acum nu-mi mai este frică. Dacă nu am inspirație la scris, doar postez câteva fotografii, dar de obicei după ce văd materialele vizuale îmi dau seama cum să formulez câteva idei. Oricum consider o postare bună una care cuprinde și text și imagine, dar mai mult text. E dovada că mi-am folosit mai mult imaginația ca să concep un text. Și uneori îmi e așa ușor să scriu, doar am impresia că nu pot. Doar îmi pun mâinile pe tastatură și ea face restul. 

8 ținute pe care le-am purtat de-a lungul timpului și pe care le ador

Fiecare fată are câteva ținute preferate pe care le-a purtat de-a lungul timpului. Astăzi am ales pentru voi 8 astfel de ținute. Vreau să-mi spuneți pe care o preferați în comentarii. Le-am ales pe bază emoțională în primul rând, dar și câteva care din punct de vedere estetic s-au potrivit în capul meu în acest moment. 







Moda - câteva caracteristici și informații interesante

Moda se poate defini ca un schimb social specific care se dezvoltă în multiple domenii ale vieții sociale. Moda este o industrie de lux care cuprinde elemente de vestimentație și cosmetice la care participă actori multiplii. Aceste perspective înglobează moda consumată de indivizi, grupe sau clase sociale care folosesc moda pentru a se defini ca indivizi. 

Industria modei are caracter economic, dar și artistic deoarece aceasta produce simboluri și semnificații. 
Moda poate fi considerată un mod de viață.  

Cei inovativi din lumea modei încearcă să facă previziuni cu privire la succes și învață factorii de reducere a incertitudinii cu privire la tehnicile de marketing.Marketingul se impune așa că moda va asocia tehnicile de producție și distribuție din ce în ce mai reactive desemnate de termenul fast fashion. Acest termen se referă la studiile și sondajele care se fac pentru a determina dacă un produs place publicului sau nu. Dacă vă plac astfel de articole scrieți în comentarii să mai scriu așa ceva. Gros biseau. 



Clothes that I like this summer - all sheinside.com

 Acestea sunt obiectele vestimentare pe care le prefer de pe www.sheinside.com. Puteţi intra, au lucruri deosebite după cum puteţi vedea în imaginile selectate. O zi fantastică vă doresc!






Experimente pe blog - primul boost

Astăzi mi-am propus să schimb clasamentul postărilor de pe http://republiquedelimagination.blogspot.ro/ cu acest articol despre petreceri tematice http://republiquedelimagination.blogspot.ro/…/ingredientele…, așa că am dat primul boost pe fb. Să vedem ce iese. Deocamdată a reușit să se poziționeze în top 10 cele mai citite postări pe antepenultimul loc, dar mai are trei zile să-și revină. Prima dată am încercat să văd ce funcționează pentru ca oamenii să-mi citească blogul dat fiind că acesta a fost proiectul pentru lucrarea mea de licență: A funcționat să scriu despre oameni pe care-i cunosc și pe care-i găsesc în lista mea de Facebook, despre lucruri utile, despre lucruri frumoase, videoclipurile montate de mine și oameni deja fidelizați de modalitatea în care scriam pe celălalt blog. Acum am dat acest boost în funcție de interese și likeurile au început deja să apară la postarea respectivă. Mi-ar plăcea să aibă și pagina de Facebook mai multe likeuri ca să am o audiență mai mare pentru care să postez. Să văd ce se întâmplă. Dacă aveți sugestii de articole, subiecte pe care ați vrea să le regăsiți la Republique lăsați comentarii la articole și vă răspund de îndată ce le văd. O zi frumoasă! 



Articole vestimentare de vară preferate de Alexandra

A venit vara şi eu am fost de aproximativ trei ori deja la plajă. Silueta o am thanks god acum mai am nevoie de câteva elemente de decor. Un prosop cu rechini ar fi ideal. Dar mi-e teamă să nu-mi mănânce caracatița de pe poșetă. Ce am în poșetă? Un pareo, un costum de baie, mă gândesc la cel lila sau verde. Mai am și o loțiune de plajă de preferat Gerovital, ulei de măsline sau o loțiune cu uleiuri combinate de la Plafar. Ah și un balsam de buze. Pentru lecturat o revistă, ceva de scris, ceva de băut și ceva de ronțăit. Gata, vara nu mă va prinde nepregătită. Bye bye. Toate articolele sunt de pe Bfashion. Am comandat de două ori. O dată o pereche de blugi foarte rezistenți și drăguți și o dată o pereche de botine fără toc. A fost o experiență plăcută. Lots of love:x







O zi perfectă? E liniștită, cuprinde neapărat un gram de singurătate, planuri amânate, junk fook, good food, long long drinks ca de exemplu cocktailul meu de căpșuni combinat cu sifon și lichior de piersici. Deja mă doare capul. Leacul? Mai mult cocktail de căpșuni fără lichior de piersici și eventual niște cafea. Muzică, seriale, lene cât cuprinde, fără vorbe, imagini, sunete nedorite. Vorbele se înterpretează, o zi perfectă nu. Ea e. Așa cum ar trebui să fiu și eu: doar să fiu; Să nu-mi pun sutien, machiaj, vrăjeli din astea creapy. Îmi place că ieri am simțit din nou fiorul aăla de oh mi-ai trimis un sms. abia așteptam încă unul. Mi s-au încălzit obrajii și s-au înroșit ca în prima zi. Îmi era dor de sentimentul acela. De fiecare dată pentru aceeași persoană. Aproape că ți-aș fi spus câteva cuvinte magice, dar a intervenit rațiunea și a stricat tot. Îmi place că scriu despre mine, despre noi, despre ce simt, despre faptul că n-o să ne vedem o perioadă, poate nici n-o să mai vorbim la telefon. Aproape era să-ți scriu o scrisoare, dar tu nu ești ca ceilalți, tu meriți mai mult. Ți-am scris vreo două postări pe blog, ți-am cumpărat și o cană, dar am aruncat-o pe geam când stăteam la Pescărie pentru că nu ne-am mai văzut. Tu ai dat un nou sens cuvântului dependență și mă bucur că încă simt lucruri și nu mă refer la țepii trandafirilor. Aș dori să nu mă mai doară capul, să dorm mai mult, să mănânc mai mult, să ne vedem mai mult și să locuim împreună vara asta. Măcar puțin. Să vedem cum e. Dacă putem să ne suportăm. Mă gândeam că dacă am lua toate smsurile și mesajele de pe Facebook și aș scrie despre prima dată când ne-am văzut așa cum am povestit unor prieteni într-o seară am fi mai grozavi decât Elena și Paris. Conversația a fost demnă de un scenariu câștigător la Cannes. Oh cât mi-aș dori să mă întorc în timp, să fac lucrurile altfel. Să nu mă îndoiesc că legătura asta va supraviețui distanței și timpului. Dovada o am aici, mă simt la fel, zilnic, mă trezesc cu tine, adorm cu tine și azi mi-am dorit să locuim împreună o vreme. Doar puțin. Ce zici?


Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers