Brand new video: Capul Doloșman


Capul Doloșman sau Dolojman este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip avifaunistic, floristic și faunistic), aflată în răsăritul satului Jurilovca, pe teritoriul administrativ al comunei Jurilovca.
Aria naturală acoperă marginea estică a promontoriului Doloșman, și reprezintă o formațiune geologică (faleză calcaroasă) ce cuprinde ruinele cetății Argamum - Orgame și abruptul stâncos al falezei. Aceasta este situată în județul Tulcea, în sud-vestulDeltei Dunării, la sud de brațul Sfântu Gheorghe.
(Wiki)

„Cel mai mult imi place să dorm și să mănânc”

Fraza din titlu a fost răspunsul profesoarei mele de franceză în primul interviu realizat de mine pentru revista liceului. Eram uluită. Eram obișnuită cu răspunsuri care să pună în valoare imaginea ideală a profesorului cu o mie de activități așa cum incercam și eu în perioada aceea. Eram o ființă care scria foarte mult, publicam tot felul de lucrări prin reviste, participam la diverse concursuri literare și mă vedeam la Cannes câștigând premiul pentru cel mai bun scenariu. Eram o image control freak. Îmi plăcea să dau impresia tuturor că nu dau doi bani pe imaginea mea, când de fapt stăteam ore în șir încercând să dau o anumită impresie. Când am ajuns la 19 ani am ajuns la nivel maxim de autosabotaj posibil. Trebuie să menționez că atunci când lucrurile deveneau bune începeam un proces de autosabotare pentru că nu consideram că meritam ca lucrurile bune să mi se întâmple. Așa că mi-am distrus imaginea căpătată cu greu în câteva ore. Eram cea mai ambițioasă persoană pe care o cunoșteam și nu exista ceva pe care să mi-l doresc și pe care să nu-l obțin. Secretul succesului:


1. Am un plan de acțiune. Dacă nu merge bine, creierul meu generează automat mai multe soluții adaptate situației nou apărute.
2. Sunt perseverentă. Nu mă opresc din a căuta, a mă documenta, ceea ce mă duce la 
3. Mă documentez constant despre domeniul, spațiul pe care doresc să-l cuceresc. Ceea ce nu știu alții este un avantaj pentru mine.
4. Singurul termen de comparație sunt eu de ieri în comparație cu eu de azi.
5. Îmi dau silința să învăț tot ce e de învățat.
6.Îmi exprim ideile în prezența oamenilor care au un cuvânt de spus în privința proiectelor mele. Evit să spun tot deoarece nu e prima dată când îmi văd ideile aplicate în viața altora. 
7. Dacă dau greș apaptez o altă strategie, asta după ce îmi dau un termen de respiro și un moment de jelire. Îmi întăresc credințele în Univers, pietre vindecătoare, energii ale planetelor și energii umane. 
8. O iau de la capăt de fiecare dată cu o strategie îmbunătățită.

Dintr-o mie de flori colorate Alice a ales trandafirul galben din propria grădină

 Flori din curtea de la Jurilovca. Au înflorit inclusiv trandafirii roz și mușcatele, însă ca de fiecare dată aleg trandafirii galbeni. Arată minunat. Voi pe care le preferați?









Alice makes her first steps ouside

 Prima ieşire a lui Alice în club în rochia cea nouă!!!


I feel you, no wait I feel blue

Nu o înțelegeam pe aia cu I feel blue, nici după ce am ascultat melodia aceea simpatică cu the water is blue, the love is blue, I am blue etc.  pe care o aveți mai jos.
Începând de ieri totul e bizar, absolut de neînțeles. E ca și cum acțiunile mele sunt controlate de o terță forță care-mi încurcă planurile. Telefonul nu sună, dorm prea mult, beau prea multă cafea, nimeni nu iese afară, fac multe chestii singură, merg la film, prin Mamaia, îmi gătesc chestii, mă simt tristă că iar trebuie să mă mut. În plus, am tot felul de dureri fizice, unghii, picioare, capete etc. Azi m-am decis. E zi de încălcat reguli. Am injurat pe cineva într-un mesaj, n-am mai ajuns unde trebuia să fiu, am fost la plajă unde n-am mai ajuns de trei ani, mănânc alune în coajă ca să fac mushi. Râd ca o cretină singură. Acesta era secretul unui tip pentru muschi: alunele. Eu o să fac burtă=))Deja am un pic, dar e de la bere:)) V-aș arăta fotografii de la plajă, dar telefonul meu dă rateuri ca de obicei. Poate primesc unul nou. Universuleee, unde ești? Pana aceea ca echinaceea. Ce să mai zic? Am schițat un pic proiectul cu afacerea; evenimente tematice bla bla. Mă sit blew datorită machiajului blew și a panglicii blew din costumul lui Alice. V-aș arăta fotografii, dar din nou telefonul meu n-are nici o treabă cu ce vreau eu. La fel ca toate întâmplările bizare din aceste două zile

Birthday party: Vreau să aflu de la voi cum vă organizați petrecerile pentru zilele de naștere

Zilele acestea vreau să aflu de la voi care credeți că sunt ingredientele unei petreceri de celebrare a unei zile de naștere din prisma celor organizate de voi până acum. Vreau impresii, sugestii, fotografii, articole prin care să demonstrați că voi organizați cele mai grozave petreceri de zilele voastre de naștere.

Până atunci voi dezvălui câteva dintre elementele pe care le consider importante la o asemenea zi:

1. Oamenii invitați: Dacă oamenii sunt plictisiți, obosiți și fără chef cu siguranță ați greșit undeva. Oamenii trebuie să fie veseli, dornici de distracție, puși pe glume etc.

2. Muzica: Trebuie să fie câte o melodie preferată de fiecare invitat în parte ca să aveți atmosfera dorită.

3. Locația: Nu neapărat sofisticată, dar suficient de mare ca să stați comod. Cu scaune, băncuțe, leagăne, canapele sau orice de stat pentru invitați.

4. Mâncare și băutură. Să nu cumva să cumpărați numai băutură, căci gustările se vor dovedi cel mai mare miracol după care veți tânji de dimineață.

5. Cel puțin o persoană care să intrețină voia bună. Cu siguranță aveți cel puțin un prieten glumeț care poate transforma orice atmosferă mohorâtă într-una amuzantă.

6. Puțin mister: Să împrăștii niște zvonuri printre invitați despre un talentat artist care va dansa la petrecerea ta, sau că nu ai idee cine o să vină, dar cu siguranță vor veni mulți; că vor veni multe femei, dacă vrei să convingi bărbați să vină sau că vei inaugura o nouă băutură secretă îi va face pe invitați să-și dorească neapărat să vină. 

Voi împărtăși cu voi câteva fotografii de la zilele mele de naștere și aștept impresii și fotografii despre ale voastre. 









Ce am învățat din experiența la Dijon + sfaturi prețioase pentru cei ce vor să studieze acolo

Astăzi am vorbit cu o persoană care m-a întrebat despre experiența mea ca Erasmus la Dijon. Mult timp m-am gândit la acea perioadă ca total nepotrivită pentru dezvoltarea mea; mai degrabă lipsa de dezvoltare deoarece eram atât de plină de emoții negative, încât nu am putut simți cum eram invăluită de acel nou spațiu pe care-l alesesem și descoperisem. Acum găsesc câteva beneficii în acea experiență printre care:
* Am descoperit că vreau să organizez petreceri tematice
* Am locuit singură în cameră, ceea ce m-a făcut să stau mai mult cu mine, să-mi dau seama de ceea vreau să fac, să fiu
*Am descoperit o cultură nouă, fascinantă și diferită de orice sistem întâlnit până acum
*Am gustat feluri de mâncare diferite și m-am îndrăgostit iremediabil de croisantele cu unt și alte prăjituri deosebite franțuzești
*Am învățat multe lucruri despre vinuri, fiind într-o zonă viticolă
*Am interacționat cu diverse culturi, pe care am învățat să le tolerez și să conviețuiesc cu ele. Fiind într-un mediu universitar am interacționat cu europeni, asiatici etc.
* M-am adaptat la clima ploioasă din această zonă
*Am învățat să-mi gestionez mai bine finanțele
*Am văzut persoane pasionate de modă, ceea ce într-un final a dus la dezvoltarea acestui blog, care a început ca unul de modă
*Am văzut un alt sistem educațional, politic, social, cultural ca în această țară.









Să trecem la elemente vitale pe care orice student la Universitatea din Dijon trebuie să le cunoască:

1. Transportul: În Dijon poți lua tramvaiul, autobuzul pentru plimbări prin oraș trenul spre alte orașe sau mașina personală. Poți avea abonament la tramvai, îți poți lua abonamente mai scurte pentru câteva zile, pentru o zi sau chiar  o oră. Tramvaiele sunt roz și destul de noi, având în vedere că au fost introduse pe 1 septembrie 2012.

2. Universitatea: Arată foarte bine, poți merge la bibliotecă, la sala de informatică, te poți înscrie în tot felul de grupuri de ciclism, teatru, sport, dans etc. Poți mânca la restaurantele universitare care se numesc Resto U cu doar 3, 10 euro dacă ești posesorul uni carnet de student, care arată ca un card. La restaurantele acestea poți găsi atât mâncare tradițională, cât și din străinătate, deserturi minunate precum creme brulee  cu o pară caramelizată în interior, banana split, iaurturi simple și cu fructe, salate de fructe, salate cu diverse legume, pizza, pește etc.

3. Cazarea: Dacă ești student plătești 200 E pentru o lună, dar dacă nu vrei să stai la cămin poți opta pentru gazde care pornesc de la 300 E pentru studenți și care te ajută să cunoști cultura franceză prin intermediul unor locuitori ai orașului.

4. Locurile pe care trebuie să le vezi; Sunt numeroase. Poți vedea minunatele grădini botanice, muzeele, clădirile construite în diverse stiluri diferite precum art deco, art nouveau, renascentist sau tipic burgognez. Poți merge la cinema, patinaj, concerte de operă, concerte pop, rock etc. Sunt multe cafenele, restaurante, pizzerii care mai de care mai colorate și frumos decorate cu servicii impecabile care-și deschid porțile ca să te primească pe tine turistul, studentul din Dijon. Poți face un tur al centrului vechi urmărind triunghiurile care conțin bufnițe. Bufnița este semnătura arhitectului care a lucrat la constituirea unei biserici din Dijon.

Sunt multe magazine de haine, cosmetice, ceainării, patiserii, brutării care sunt de multe ori poziționate la parterul unei clădiri vechi, deci acestea nu sunt distruse, ci folosite în scop comercial.

Oamenii mi s-au părut mai reci decât alte naționalități pe care le-am întâlnit, dar mult mai relaxați și care oferă servicii minunate.
În rest, numai de bine.

Fructe de sezon: Alice recomandă căpșunile

Pe lângă faptul că previn apariția cancerului, căpșunile sunt bune pentru ficat, bolile de ochi, tratează astenia, anemia și insomnia.  Capsunile au un continut mare de antioxidanti. Aceste fructe asigura o buna functionare a 
organismului, il tonifica si il vitaminizeaza. 

Iată câteva versiuni de prezentare a căpșunilor culese de mine din grădina din Jurilovca: 



De asemenea, puteți incerca căpșunile cu frișcă, clătitele cu finetti și căpșuni sa cocktailul Pink Fizz. Pentru acesta aveți nevoie de:
*400 grame căpșuni
*sucul a 3 lămâi
*100 de grame de zahăr
*apă minerală
*cuburi de gheață după preferințe



Căpșunile se spală și se adaugă în blender împreună cu sucul de lămâie, zahărul și gheața. Așteptăm câteva momente până se topește zahărul și se transformă într-un cocktail răcoros și sănătos. Umplem paharele și adăugăm apă minerală. Poftă bună!










Flawless


 And without you I can't be
You're the universe to me
You're the air in my lungs
You're the fields where I run
You're the sky where I'm floating


Costumele de baie preferate de Sabina vara asta

Sabina va primi cadou de la Republique de l`Imagination un costum de baie la finalul lunii mai. Costumul de baie va apărea și pe blog. Acestea sunt alegerile ei în materie de costume de baie petru primăvară-vară 2015.

Jolidon

Mango

H&M

Jolidon

Jolidon

Ultima zi în care puteți deveni colaborator Republique

Bună ziua,

V-am solicitat articole pe diverse teme precum:

  • modă
  • lifestyle
  • travel
  • turism
  • cinematografie până astăzi. Aveți un nou deadline până la ora 00:00. 
Cadoul oferit pentru colaboratorul care se potrivește cel mai bine stilului Republique va primi această cană, începând de luni, când ne vom putea vedea la o cafea: 









It`s in the morning, text in the morning

Its in the morning I wanna touch
Its in the morning I wanna love you
Its in the morning no interruptions
Its in the morning, Sex in the morning

Alice incercand noile cocktailuri la Aby`s Coffe Shop

How was my day? Well, I`ve tried a new cocktail at Aby`s Coffee Shop

Ma journee? Parfaite. Une nouvelle cocktail a boutique de caffe a Navodari, Constanta, Roumanie

Just chill out...


10 minute de Cache Cache - ținute










Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers