„Asta cine e? PR-ul lor?”(Din culisele corului de la Jurilovca)

Chiar înainte să cedez nervos am trăit niște experiențe faine, unele cunoscute și uitate. Ieri de exemplu a fost la Gura Portiței cu sora mea și cu grupul de coriști de la Jurilovca. Și ce să vezi am văzut lume cunoscută, am întâlnit alții noi, m-am trântit printre scoici, am făcut fotografii, am primit o bere moca de la o persoană de la care nu mă așteptam etc. Spre seară am experimentat ceva ce obișnuiam să fac prin liceu. Îmi plăcea să vorbesc mai puțin, dar în schimb să aud frânturi din conversații ca să mă inspir pentru a scrie. Asta am făcut și ieri la spectacolul dat de cor. Am fost fericită să aud că oamenii o consideră frumușică pe sora mea care dansează în costum rusesc, că melodiile de la cor le înspiră tristețe și beție m-a amuzat teribil. M-am întristat să știu că unii au impresia că lipovenii sunt popor ucrainean. De fapt haholii sunt, dar sper ca cei cei ce au spus asemenea lucruri să-și actualizeze informațile. Lipovenii provin din poporul rus, veniți în România deoarece nu au fost de acord cu schimbările impuse de țar pe plan religios. Cel mai mult m-a amuzat când la finalul spectacolului m-am ridicat și am urmărit corul ca să vorbesc cu sora mea și să le dau cheia de la sala unde fac repetiții și un tip din public a zis „Asta cine e?PR-ul lor?”M-am simțit măgulită. Chiar a făcut asta anul trecut. Să fie oare de la fusta de piele impresia asta? Ha ha. Oricum a fost prea funny. Am mai prins o discuție în engleză unde niște fete comentau că e foarte ok că grupul este divers și că nu sunt doar tineri, că e ok că se păstrează tradițiile și portul tradițional și că e fain că toate din grup sunt femei. La final am ieșit într-o mare de aplauze. Ne-am urcat în barcă și mi-am amintit cât de mult imi place să călătoresc noaptea, în aer, apă, pe uscat. Abia aștept să-mi iau carnetul ca să pot organiza câteva escapade nocturne. La final ne-am udat cu apă din lac, am ieșit în sat, am dansat, muzica a fost surprinzător de bună, iar ai am cântat la microfonul de la boxele pentru karaoke. Mă simt vie din nou, e fain să te regăsești, să-ți amintești cum erai înainte ca unele experiențe să te schimbe. Aștept să văd ce lucruri grozave se vor întâmpla vara aceasta.










0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Spune-mi ce crezi:

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers