Before, dar mai ales after Mascara Paradise Extatic de la L'Oreal Paris

Gene lungi în mod natural n-am avut vreodată. Dar din fericire, la fel cum există sutiene cu push up ca să arăt și eu decent în rochii, există și mascara. Așa pot și eu să clipesc suav din gene în timp ce mă plâng că afară e frig și plouă și că vreau acasă. 

Trecând peste acest episod lamentabil, zilele trecute am rămas fără mascara, adică cea veche era aproape uscată, așa că am fost nevoită să fac o achiziție( ca să-mi iasă treaba cu ploaia mai bine, bineînțeles:)) și m-am decis asupra celei mai noi apariții L'Oreal Paris și anume Paradise Extatic




După ce am urmărit o serie de tutoriale pe Youtube de la video bloggerițe din afara țării și am citit o recenzie cum că Paradise ar fi comparabilă cu mascara Better than Sex de la Too Faced, m-am decis să îi dau o șansă. (Fie vorba între noi acum, cum poți tu ca om de marketing să denumești o mascara Better than Sex? Înseamnă că o duci rău de tot în sectorul acela. O mascara poate fi excelentă, sublimă, eficientă, dar nici chiar așa. Adică o știm pe aia cu sex sells, dar totuși...)

Revenind la subiect, mascara Paradise Extatic promite următoarele: -volum intens 
-efect de alungire al genelor
-plăcere la aplicare datorită periuței ce pune accent pe senzații. Aceasta conține ulei de ricin (cel pe care-l folosim pentru creșterea genelor, dar și pentru hrănirea lor), apă de albăstrele și ulei de argan, adică în timp ar trebui să contribuie la hrănirea și creșterea genelor. 




Bun, și totuși de ce e comparată cu o mascara de două ori mai scumpă? Ei bine, ambalajul are o culoare asemănătoare, ambele ambalaje au accente metalice, atractive și o periuță similară. Până aici e clar. Nu am încercat-o pe cealaltă, așadar nu am cum să-mi dau cu părerea, dar pot vorbi despre cea pe care am cumpărat-o astăzi. 

Ce îmi place: - Observ în primul rând efectul de alungire al genelor, deși aș fi zis că e o periuță destinată mai degrabă pentru volum;
- Oferă și volum, dar dacă aplici mai multe straturi dă senzația de prea încărcat, deci secretul e cumpătarea;))
-Nu mă mânjesc prea tare atunci când o aplic, comparativ cu alte mascara încercate. Dar din fericire, există bețișoare de urechi pentru persoane neîndemânatice.
-Are o periuță destul de țeapănă, cele flexibile fiind mai greu de stăpânit.
-Într-adevăr aplicarea produsului este destul de plăcută.
-Demachierea este foarte simplă, se ia foarte ușor cu apă micelară.
-Raportul calitate-cantitate-preț este foarte bun.

Ce mi-ar fi plăcut să aibă în plus:

-o variantă waterproof (în Constanța plouă cam des în acest sezon, iar eu din Paște în Crăciun mai tai și câte o ceapă și ar fi ajutat o formulă waterproof:))
-să miroasă mai frumos; Știu că astfel de produse nu au tocmai un iz plăcut, însă cunosc eu unul care miroase a castravete, așa că se poate și astfel:))

Balanța înclină înspre pozitiv, așadar sunt mulțumită de această mascara și vreau să văd dacă în timp uleiul de ricin pe care-l conține îmi va oferi gene mai îngrijite și mai lungi. Până atunci vă delectez cu fotografiile mele cu un ochi dat cu mascara și unul nu și efectul final + bonus bretonul pe care mi l-am tuns singură (fotografii de calitate inferioară pentru că aparatul foto roz s-a dovedit a nu fi veșnic și a decedat; Apropo, mai sunt 8 zile până la ziua mea...Nu, nimeni?! Eh, eu am încercat. Îmi cumpăr singură, nu-i problemă:)) Până la vară îmi propun acest obiectiv. Îmi cumpăr o  cameră foto ca să-mi iasă fața nepixelată atunci când îmi fac fotografii nasoale singură cu telefonul:))

Prietenii cunosc situația.


Mascara Paradise aplicată la un singur ochi +setarea contrastului+nasul meu moștenire genetică:))

Efectul final + bretonul meu strâmb pe care mi l-am tuns singură +autoironie

 Video nu fac pentru că vocea mea nu sună bine înregistrată, dar vă dau link-ul de pe  youtube de la o tipă care l-a încercat.





Până vara viitoare...Cineva să aducă vara înapoi! OCS, ajutor!!!




Arterria trebuia să miroasă a cafea de la intrare

Uneori trec pe lângă locuri care-mi plac atât de tare, încât îmi doresc să intru să descopăr ce ce află acolo. Astăzi mi s-a întâmplat cu o cafenea. Eram grăbită, trebuia să ajung într-un anumit loc, la o anumită oră. Și totuși, acea muzică și frântura de imagine pe care am zărit-o pe fereastră m-a făcut să-mi doresc să să întorc cândva acolo. Și nu a durat mult...

La întoarcere am luat-o pe același drum ca să nu mă pierd:)) (Prietenii știu de ce). Am trecut din nou și am simțit aceeași vibrație pozitivă, am dat de aceeași muzică jazz și de un aer retro. Mi-am spus că este timpul să beau o cafea acolo. Dar ce să vezi, nu aveau cafea deloc, se terminase. Hm, dacă nu e cafea atunci să fie rom și cola: Cuba libre:)) în toiul zilei.



 Am rămas profund împresionată și m-am bucurat să găsesc încă un loc de suflet în Constanța. Era așa cum îmi place mie, un spațiu care m-a făcut să rezonez imediat. Având tablouri, obiecte de artă, lumânări, instrumente muzicale, interiorul cafenelei mi-a transmis o emoție puternică.



M-am gândit de ce este goală o cafenea atât de faină? Și mi-am răspuns singură ulterior: - Pentru că m-am dus ziua, probabil seara e plină;
-Pentru că toate locurile superbe au nevoie de timp spre a fi descoperite;
-Pentru că am fost într-o zi de marți;
-Pentru că nu se află pe lângă o universitate. Cred că un astfel de spațiu e înțeles și îndrăgit altfel de către studenți.



Și totuși în capul meu #Arterria trebuia să miroasă a cafea de la intrare. Doar aceasta i-a lipsit: Mirosul de cafea proaspăt măcinată. Știi ce zic, nu? Dar e doar o percepție despre cum ar fi trebuit să fie ca să-mi placă la nebunie. Oricum îmi place mult.



Am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice!

De ce are nevoie o operă literară ca să se numească operă literară?

Eram la ora de română și niciunul dintre noi nu intuia răspunsul. Am spus pe rând  personaje, autor, fir narativ și alte lucruri care erau importante, dar nici pe departe la fel ca răspunsul pe care-l aștepta doamna profesoară. O operă literară are nevoie de cel puțin un cititor, ne-a lămurit ea într-un final. Cât de simplu era și cât de adevărat!

Mi-a rămas acest răspuns ca un ecou mult timp în cap. L-am reinterpretat în acea zi și mi-am spus: Dacă o operă literară are nevoie de cel puțin un cititor pentru a se numi astfel, înseamnă că am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice. Pentru că până la a avea un cititor, o operă literară nu este decât un manuscris, o ciornă. Se desăvârșește și devine  operă literară atunci când doi ochi cred în ea, îi inspiră și îi acordă atât de multă încredere încât o citesc până la capăt.



Atunci când mă aflu într-o situație dificilă și care mi se pare fără ieșire zâmbesc și mă gândesc dacă există o persoană în lumea aceasta care mai crede în mine. Și întodeauna este cel puțin una. Iar faptul că știu acest lucru îmi dă putere să continui și să caut în continuare soluții. Chiar dacă uneori sar dintr-o eroare în alta și reușesc să mă rănesc singură, știu că nu toate capitolele sunt frumoase și că nu toate personajele sunt bune; sunt așa cum sunt și trebuie să le iau ca atare, pentru a putea trece la nivelul următor, la celălalt capitol.

Fiind atașată de literatură și de creație literară am perceput mereu viața ca pe o narațiune, un roman ce are un narator care-mi ghidează pașii și care îmi pune niște personaje în cale doar ca să mă facă mai înțeleaptă, mai puternică, să mă provoace, dar și să mă facă fericită. Un roman structurat pe capitole pe care am puterea să le închei când vreau eu, bineînțeles în afară de ultimul. Mi-am imaginat că pot să-mi schimb traiectoria dacă vreau prin alegerile pe care le fac; prin personajele pe care aleg să le păstrez în preajmă sau pe care decid să le las în urmă și să nu mai fie în capitolele viitoare. Am voie și să mă cert cu naratorul atunci când mi se pare prea greu și chiar să cer personaje mai bune, care să-mi îndulcească această experiență. Și totuși...

Ideea principală e că...Am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice!

Adevăratul tu așteaptă să-l hrănești


Adevăratul tu așteaptă în umbră, singur, fără lumină, fără hrană, dar cu speranța că într-o zi îți vei da seama cât de important este să fii real pentru tine. Nu are nevoie de foarte multe, oricât de mult te-ai îndepărta de la adevărata ta ființă ea nu pleacă, te așteaptă cu vise grandioase și multe planuri pentru tine. Știe ce-ți place, știe ce te face să vibrezi, dar te lasă în pace să experimentezi, să te lovești de toți pereții și știe că în acel moment te vei întoarce și îți vei hrăni adevăratul tu. Nu trebuie să gândești planuri colosale, nu trebuie să depui vreun efort magnific, ci trebuie să faci acele lucruri care te fac cu adevărat fericit. Atunci se va face lumină în cameră. În acel moment acea strălucire va pătrunde cu toată suflarea din interior spre exterior și totul va fi în armonie. Și chiar dacă de multe ori te abați de la drumul tău, adevăratul tu te va aștepta să te lumineze din nou și din nou până ce vei rămâne doar cu sclipirea și orice este exterior adevăratului tu se va dizolva. 

Iubire fulgerătoare la prima atingere: Pink up the volume!

Ai idee cum e atunci  când găsești un produs cosmetic pe care nu l-ai mai încercat, are preț foarte bun, îți place enorm și încet încet îți iei toată gama? Cred că acest lucru se va întâmpla cu produsele Catrice. Am fost foarte sceptică în a-mi lua un fond de ten, cu textură spumoasă, dar când am încercat testerul mi-am dat seama că îmi place senzația pe care o am atunci când intră în contact cu pielea. Pe lângă textura spumoasă, îmi place aspectul mat și faptul că durează foarte mult până când se deteriorează aspectul general al feței. Mi-am luat nuanța Soft Ivory de două ori, iar acesta este un semn că îmi place foarte tare. 


Al doilea produs pe care l-am încercat este mascara Glam & Doll eye lashes care mi-a plăcut de asemenea. Are un vizibil efect de alungire și o nuanță foarte intensă de negru. În mod cert voi mai încerca diverse produse pentru gene din această gamă. Îmi place peria pentru că este ușor flexibilă și ador designul produsului și denumirea acestuia. Majoritatea numelor produselor sunt foarte catchy. 


Pink up the volume este un gloss care îmi place foarte tare pentru că îmi plac în general gloss-urile mentolate, are un aplicator moale, o nuanță naturală și deschisă de roz și are un ușor efect de mărire a buzelor și de hidratare a acestora. Am mai pus ochii pe încă unul hidratant într-o nuanță peachy și mi-a plăcut textura unui creion de ochi verde. Am senzația că textura produselor este un punct forte comun al acestora, ceea ce este grozav. Ai încercat aceste produse? Cum ți se par? 





You do not own me, i do not own you


...Și a fost doar o alegere care m-a dus pe un drum pe care dacă nu mergeam nimic din tot ce există astăzi nu s-ar fi întâmplat. Au fost cel puțin doi am în care m-am luptat cu mine să înțeleg ce se întâmplă, apoi încă vreo doi de mediocritate. Mă tot gândesc că de nu aș fi luat acea decizie, în acea perioadă nu l-aș fi cunoscut niciodată. Nu era tocmai persoana pe care aș fi oprit-o pe stradă s-o întreb ceva. Și nici nu cred că la acel moment aș fi avut curajul s-o fac. M-a făcut să mă simt vie un timp, simptomele oboselii pe care o resimt mereu nu le-am simțit atunci. Și apoi după ce am avut acel surplus de sorotonină și dopamină și toate substanțele pe care creierul le asociază cu fericirea au plecat în vacanță și nu s-au mai întors. E atât de bizar să simți fericirea absolută, să știi că există undeva în lumea aceasta, dar să nu mai ai acces niciodată pentru că „you do not own me, I do not own you”, cum spuneau versurile unei melodii. Sunt vreo 5 zile de când sunt în faza de a accepta că telefonul nu o să mai sune, că nu o să mai primesc vreun mesaj și că e posibil să nu ne mai vedem niciodată. Dorm prea mult, când pot dorm, poate uit, poate subconștientul încearcă să rezolve situația, poate el știe că nu se mai întoarce și că n-a simțit atât de intens. Mă vindec și un semn este că scriu despre aceasta fără enervare, poate doar resemnare. Nu regret că am cunoscut acele stări de euforie, dar mi-ar plăcea ca oricine care vine în viața mea să nu fie nevoit să treacă printr-o eternă comparație și respingere. Sper să se termine, durează de prea mult timp...Și poate nici nu aș fi avut nevoie de cineva să mă salveze dacă nu aș fi sunat la acel număr, dacă nu aș fi luat acel drum. Și rămâne întrebarea: Oare aș mai fi putut să simt la fel de intens? 

O săptămână naturală: Ghimbir, lămâie și ulei de cocos


După ce acum 2 săptămâni am fost balonată și m-am uitat terifiată la burta care se făcea din ce în ce mai mare și nu contenea să se oprească, am luat măsuri.

Limonada cu ghimbir a făcut parte din ritualul de dimineață în loc de cafea sau lângă, iar uleul de cocos a reprezentat crema mea de față pe timp de noapte, precum și masca mea de păr. Ieri am citit undeva că albește și dinții și ce crezi, chiar a funcționat.

Pentru că e clar că sufăr de oboseală cronică, ghimbirul chiar a ajutat să mă trezeacă și să mă energizeze. În plus am auzit că este foarte bun pentru imunitate. Cert e că a funcționat, am început parcă să urc scările mai vioi și să nu mai fiu certată cu diminețile. Bine că există muzica și serialele. Mi-am reluat activitatea bolnăvicioasă. Mere de sa mere. Bine că există ghimbirul.

Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers