Arterria trebuia să miroasă a cafea de la intrare

Uneori trec pe lângă locuri care-mi plac atât de tare, încât îmi doresc să intru să descopăr ce ce află acolo. Astăzi mi s-a întâmplat cu o cafenea. Eram grăbită, trebuia să ajung într-un anumit loc, la o anumită oră. Și totuși, acea muzică și frântura de imagine pe care am zărit-o pe fereastră m-a făcut să-mi doresc să să întorc cândva acolo. Și nu a durat mult...

La întoarcere am luat-o pe același drum ca să nu mă pierd:)) (Prietenii știu de ce). Am trecut din nou și am simțit aceeași vibrație pozitivă, am dat de aceeași muzică jazz și de un aer retro. Mi-am spus că este timpul să beau o cafea acolo. Dar ce să vezi, nu aveau cafea deloc, se terminase. Hm, dacă nu e cafea atunci să fie rom și cola: Cuba libre:)) în toiul zilei.



 Am rămas profund împresionată și m-am bucurat să găsesc încă un loc de suflet în Constanța. Era așa cum îmi place mie, un spațiu care m-a făcut să rezonez imediat. Având tablouri, obiecte de artă, lumânări, instrumente muzicale, interiorul cafenelei mi-a transmis o emoție puternică.



M-am gândit de ce este goală o cafenea atât de faină? Și mi-am răspuns singură ulterior: - Pentru că m-am dus ziua, probabil seara e plină;
-Pentru că toate locurile superbe au nevoie de timp spre a fi descoperite;
-Pentru că am fost într-o zi de marți;
-Pentru că nu se află pe lângă o universitate. Cred că un astfel de spațiu e înțeles și îndrăgit altfel de către studenți.



Și totuși în capul meu #Arterria trebuia să miroasă a cafea de la intrare. Doar aceasta i-a lipsit: Mirosul de cafea proaspăt măcinată. Știi ce zic, nu? Dar e doar o percepție despre cum ar fi trebuit să fie ca să-mi placă la nebunie. Oricum îmi place mult.



Am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice!

De ce are nevoie o operă literară ca să se numească operă literară?

Eram la ora de română și niciunul dintre noi nu intuia răspunsul. Am spus pe rând  personaje, autor, fir narativ și alte lucruri care erau importante, dar nici pe departe la fel ca răspunsul pe care-l aștepta doamna profesoară. O operă literară are nevoie de cel puțin un cititor, ne-a lămurit ea într-un final. Cât de simplu era și cât de adevărat!

Mi-a rămas acest răspuns ca un ecou mult timp în cap. L-am reinterpretat în acea zi și mi-am spus: Dacă o operă literară are nevoie de cel puțin un cititor pentru a se numi astfel, înseamnă că am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice. Pentru că până la a avea un cititor, o operă literară nu este decât un manuscris, o ciornă. Se desăvârșește și devine  operă literară atunci când doi ochi cred în ea, îi inspiră și îi acordă atât de multă încredere încât o citesc până la capăt.



Atunci când mă aflu într-o situație dificilă și care mi se pare fără ieșire zâmbesc și mă gândesc dacă există o persoană în lumea aceasta care mai crede în mine. Și întodeauna este cel puțin una. Iar faptul că știu acest lucru îmi dă putere să continui și să caut în continuare soluții. Chiar dacă uneori sar dintr-o eroare în alta și reușesc să mă rănesc singură, știu că nu toate capitolele sunt frumoase și că nu toate personajele sunt bune; sunt așa cum sunt și trebuie să le iau ca atare, pentru a putea trece la nivelul următor, la celălalt capitol.

Fiind atașată de literatură și de creație literară am perceput mereu viața ca pe o narațiune, un roman ce are un narator care-mi ghidează pașii și care îmi pune niște personaje în cale doar ca să mă facă mai înțeleaptă, mai puternică, să mă provoace, dar și să mă facă fericită. Un roman structurat pe capitole pe care am puterea să le închei când vreau eu, bineînțeles în afară de ultimul. Mi-am imaginat că pot să-mi schimb traiectoria dacă vreau prin alegerile pe care le fac; prin personajele pe care aleg să le păstrez în preajmă sau pe care decid să le las în urmă și să nu mai fie în capitolele viitoare. Am voie și să mă cert cu naratorul atunci când mi se pare prea greu și chiar să cer personaje mai bune, care să-mi îndulcească această experiență. Și totuși...

Ideea principală e că...Am nevoie de o singură persoană care să creadă în mine și pot reuși orice!

Adevăratul tu așteaptă să-l hrănești


Adevăratul tu așteaptă în umbră, singur, fără lumină, fără hrană, dar cu speranța că într-o zi îți vei da seama cât de important este să fii real pentru tine. Nu are nevoie de foarte multe, oricât de mult te-ai îndepărta de la adevărata ta ființă ea nu pleacă, te așteaptă cu vise grandioase și multe planuri pentru tine. Știe ce-ți place, știe ce te face să vibrezi, dar te lasă în pace să experimentezi, să te lovești de toți pereții și știe că în acel moment te vei întoarce și îți vei hrăni adevăratul tu. Nu trebuie să gândești planuri colosale, nu trebuie să depui vreun efort magnific, ci trebuie să faci acele lucruri care te fac cu adevărat fericit. Atunci se va face lumină în cameră. În acel moment acea strălucire va pătrunde cu toată suflarea din interior spre exterior și totul va fi în armonie. Și chiar dacă de multe ori te abați de la drumul tău, adevăratul tu te va aștepta să te lumineze din nou și din nou până ce vei rămâne doar cu sclipirea și orice este exterior adevăratului tu se va dizolva. 

Iubire fulgerătoare la prima atingere: Pink up the volume!

Ai idee cum e atunci  când găsești un produs cosmetic pe care nu l-ai mai încercat, are preț foarte bun, îți place enorm și încet încet îți iei toată gama? Cred că acest lucru se va întâmpla cu produsele Catrice. Am fost foarte sceptică în a-mi lua un fond de ten, cu textură spumoasă, dar când am încercat testerul mi-am dat seama că îmi place senzația pe care o am atunci când intră în contact cu pielea. Pe lângă textura spumoasă, îmi place aspectul mat și faptul că durează foarte mult până când se deteriorează aspectul general al feței. Mi-am luat nuanța Soft Ivory de două ori, iar acesta este un semn că îmi place foarte tare. 


Al doilea produs pe care l-am încercat este mascara Glam & Doll eye lashes care mi-a plăcut de asemenea. Are un vizibil efect de alungire și o nuanță foarte intensă de negru. În mod cert voi mai încerca diverse produse pentru gene din această gamă. Îmi place peria pentru că este ușor flexibilă și ador designul produsului și denumirea acestuia. Majoritatea numelor produselor sunt foarte catchy. 


Pink up the volume este un gloss care îmi place foarte tare pentru că îmi plac în general gloss-urile mentolate, are un aplicator moale, o nuanță naturală și deschisă de roz și are un ușor efect de mărire a buzelor și de hidratare a acestora. Am mai pus ochii pe încă unul hidratant într-o nuanță peachy și mi-a plăcut textura unui creion de ochi verde. Am senzația că textura produselor este un punct forte comun al acestora, ceea ce este grozav. Ai încercat aceste produse? Cum ți se par? 





You do not own me, i do not own you


...Și a fost doar o alegere care m-a dus pe un drum pe care dacă nu mergeam nimic din tot ce există astăzi nu s-ar fi întâmplat. Au fost cel puțin doi am în care m-am luptat cu mine să înțeleg ce se întâmplă, apoi încă vreo doi de mediocritate. Mă tot gândesc că de nu aș fi luat acea decizie, în acea perioadă nu l-aș fi cunoscut niciodată. Nu era tocmai persoana pe care aș fi oprit-o pe stradă s-o întreb ceva. Și nici nu cred că la acel moment aș fi avut curajul s-o fac. M-a făcut să mă simt vie un timp, simptomele oboselii pe care o resimt mereu nu le-am simțit atunci. Și apoi după ce am avut acel surplus de sorotonină și dopamină și toate substanțele pe care creierul le asociază cu fericirea au plecat în vacanță și nu s-au mai întors. E atât de bizar să simți fericirea absolută, să știi că există undeva în lumea aceasta, dar să nu mai ai acces niciodată pentru că „you do not own me, I do not own you”, cum spuneau versurile unei melodii. Sunt vreo 5 zile de când sunt în faza de a accepta că telefonul nu o să mai sune, că nu o să mai primesc vreun mesaj și că e posibil să nu ne mai vedem niciodată. Dorm prea mult, când pot dorm, poate uit, poate subconștientul încearcă să rezolve situația, poate el știe că nu se mai întoarce și că n-a simțit atât de intens. Mă vindec și un semn este că scriu despre aceasta fără enervare, poate doar resemnare. Nu regret că am cunoscut acele stări de euforie, dar mi-ar plăcea ca oricine care vine în viața mea să nu fie nevoit să treacă printr-o eternă comparație și respingere. Sper să se termine, durează de prea mult timp...Și poate nici nu aș fi avut nevoie de cineva să mă salveze dacă nu aș fi sunat la acel număr, dacă nu aș fi luat acel drum. Și rămâne întrebarea: Oare aș mai fi putut să simt la fel de intens? 

O săptămână naturală: Ghimbir, lămâie și ulei de cocos


După ce acum 2 săptămâni am fost balonată și m-am uitat terifiată la burta care se făcea din ce în ce mai mare și nu contenea să se oprească, am luat măsuri.

Limonada cu ghimbir a făcut parte din ritualul de dimineață în loc de cafea sau lângă, iar uleul de cocos a reprezentat crema mea de față pe timp de noapte, precum și masca mea de păr. Ieri am citit undeva că albește și dinții și ce crezi, chiar a funcționat.

Pentru că e clar că sufăr de oboseală cronică, ghimbirul chiar a ajutat să mă trezeacă și să mă energizeze. În plus am auzit că este foarte bun pentru imunitate. Cert e că a funcționat, am început parcă să urc scările mai vioi și să nu mai fiu certată cu diminețile. Bine că există muzica și serialele. Mi-am reluat activitatea bolnăvicioasă. Mere de sa mere. Bine că există ghimbirul.

Poză din cabina de probă

Era un soi de rochie albă, cu umerii căzuți și mi s-a părut drăguță. Când am probat-o mi-am dat seama că e cam lungă pentru gusturile mele.

Și am realizat că de-a lungul timpului am tot avut fotografii în cabina de probă. Nu mi-am luat niciodată produsul respectiv pentru că mi s-a părut că nu-mi vine atât de bine. Iată fotografia: 


Totalul afișărilor de pagină

Un produs Blogger.

Pub

Publicite

Despre mine

Fotografia mea

Orice aș scrie, oricine își va da seama că a găsit-o pe Alexandra pe care o cauta.

Ads

Follow me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

Google+ Followers